Un primar PSD a fost trimis in judecata impreuna cu fiica lui pentru ca au luat fonduri europene pentru vaci, desi ei n-au nicio vaca

0
525

Un primar PSD din Gorj a fost trimis in judecata de catre DNA, impreuna cu fiica sa, pentru ca a primit zeci de mii de euro din fonduri europene pretinzand ca va creste vaci. Fiica sa e in Anglia, iar primarul n-are nicio vaca, desi a luat banii.Michy Nioata a facut toata afacerea in 2011, inainte sa fie ales primar in Bumbesti Pitic (Gorj), din partea PSD, bazandu-se pe complicitatea unor functionari, sustin procurorii.

Edilul s-a inscris intr-un program de sprijinire a fermierilor pentru care a primit in 2012 40.000 de euro. Banii nu au intrat in conturile lui, ci ale fiicei, care e plecata in Anglia, relateaza Digi24. Acum tatal si fiica sunt trimisi in judecata si au sechestru pe bunuri si conturi.

Primarul fost reclamat la DNA de un localnic, care a povestit si cum reuseste edilul sa scape de controale. Claudiu Golu, martorul denuntator, a povestit la Digi24 ca primarul imprumuta „vreo 15-17 vaci” carora le scoate crotaliile din urechi cu un cleste, ca sa nu fie identificate.

Localnicii si mai ales vecinii spun ca edilul n-are vaci.

„Stiu ca n-are un grajd pentru ca trec de multe ori pe la poarta lui”, a declarat unul. „Dumnealui zice ca le are, dar pe unde le are, nu se stie”, a spus un altul la postul citat.

„Eu nu cred ca o fata din Anglia vine sa mulga vacile la noi in Romania, sa faca naveta din Anglia sa intretina vacile”, a comentat o femeie din comuna.

Primarul spune ca e vorba doar despre o rafuiala politica, dar le-a spus procurorilor ca vrea sa dea inapoi toti banii, doar sa ii fie lasata fata in pace.

Fiica primarului Nioata figureaza in evidentele DSV Gorj ca avand in proprietate 22 de vaci, dar nimeni nu le-a vazut.

Procesul a fost deschis la Tribunalul Gorj si inca nu s-a fixat primul termen.

Conform unui comunicat remis vineri de DNA, alaturi de familia Nioata au mai fost trimisi in judecata si doi functionari de la APIA, care ar fi falsificat acte in interesul celor doi.