Trei evenimente culturale, găzduite de Teatrul Naţional din Caracal

Date:

Share post:

Teatrul  Naţional din Caracal, va găzduii vineri 28 iulie anul acesta, trei manifestări culturale care se vor desfăşura începând cu orele 11.00.

Astfel la ora 11.00, în Foaierul Teatrului Naţional va fi vernisată expoziţia de pictură -Simfonii, a artistului plastic Viorel Voinea din Râmnicu Vâlcea, după care la orele 17 vor fi lansate două cărţi de poezie – ”Cu o săptămână înainte de niciodată” – autor Dumitru Sârghie – Slatina şi „Simfonii de vers cu insomnia” -autor Nicu Cismaru-Rm.Vâlcea.

Seara culturală va fi încheiată cu spectacolul de teatru -Quo Vadis, după Ioana de Marin Sorescu în distribuţia Trupei de Teatru C.C. Papian a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Organizatorii acestei manifestări culturale sunt Primăria Municipiului Caracal, Asociaţia Fii şi prietenii Caracalului, Societatea culturală Anton Pan din Rm.Vâlcea şi Cenaclul Arena artelor din Slatina.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...