“Muică, noi sîntem un neam
Ca frunza lucind pe ram.
Dacă n-aveam Jiu de soi,
Trăgeam Oltul mai la noi” (Virgil
Carianopol)
Finalul acestei săptămâni, caracalenii îl vor dedica poeziei. Începe Festivalul Național de poezie „Virgil Carianopol” . Organizatorii Festivalului, Primăria Municipiului Caracal, Consiliul Local prin Biblioteca Municipală „Virgil Carianopol” au adus la cunoștința celor care au dorit să se înscrie în concursul național de poezie regulamentul de desfășurarea a Festivalului. Una dintre cele mai apreciate, la nivel național, manifestări ale poeziei Festivalul “Virgil Carianopol”, oferă șansa tinerilor creatori șI stimulează talentele literare autentice, continuând o tradiție ce anul acesta împlinește 23 de ani, reușind de-a lungul edițiilor să reunească sub același nume scriitori consacrați, critici literari și oameni de cultură.
La ediția din acest an a Festivalului s-au înscris în concurs 12 concurenți la secțiunea -grupaj de poeme și 3 concurenți la secțiunea- volum de debut, reprezentând județele Cluj, Suceava, Teleorman, Dolj, Olt .
Președintele juriului din acest an al Festivalului “Virgil Carianopol” este profesorul Paul Arețu secondat de scriitorii Ion Catrina șI Lazăr Popescu.
În cele două zile de concurs ale Festivalului de poezie (25 și 26 mai) pe lângă jurizarea poeziilor participanților înscrișI în concurs, vor avea loc șI intâlniri ale invitaților șI laureaților cu iubitorii de poezie din Câmpia Romanațiului.
Câștigătorii ediției a XXIII a Festivalului “Virgil Carianopol” vor fi premiați sâmbătă, 26 mai, începând cu oerele 11.00 în Foaierul Teatrului Național din Caracal .
Doru Tudor