Referendumul pentru redefinirea familiei: Câți români trebuie să se prezinte la vot pentru validarea scrutinului

Date:

Share post:

La referendumul de pe 6 și 7 octombrie sunt așteptați la urne peste 18 milioane de români cu drept de vot.

Potrivit datelor oficiale ale Autorității Electorale Permanente numărul oficial al alegătorilor este de 18.285.426, iar pentru ca scrutinul să fie validat trebuie să se prezinte la vot cel puțin 30% dintre alegători, adică 5.485.628 de români, informează Știrile Pro TV.

În cele două zile de vot, secțiile se vor deschide la ora 7 și se vor închide la ora 21, iar românii care nu se află în localitățile de domiciliu, pot vota pe orice secție, pe listele suplimentare.

Pentru ca familia să fie redefinită, este nevoie ca 25% din românii cu drept de vot, adică cel puţin 4.571.357 de persoane, să voteze ”da” la referendum.

La nivel național vor fi înființate 18.654 de secţii de votare.

Referendumul nu va fi supravegheat prin sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Potrivit sursei citate, pentru organizarea acestui referendum, Guvernul va cheltui aproximativ 35,5 milioane de euro.

Sursa: b1.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...