Răzvan Rada: ”În primul rând vreau investiții în infrastructură, adică în confort, apoi în distracție”

0
1206

Răzvan Rada, edilul comunei Perieți, este tânăr, ambițios și cu o viziune modernă pentru dezvoltarea localității pe care o păstorește. Încă din prima zi de mandat, tânărul primar și-a propus să creeze un confort cetățenilor din Perieți, prin branșarea la utilități, apoi să se ocupe și de distracție, prin sărbători și concerte.

Bună ziua, domnule primar, pentru început ne puteți spune ce proiecte aveți în derulare la nivelul comunei Perieți?

Din anul 2016, avem prin PNDL construire a cinci poduri, la care s-a lucrat ultima dată în timpul ultimei campanii electorale. Podurile vor fi construite peste pârâul Iminog. Sunt foarte multe pe partea de Vest a comunei de la drumul principal, acolo mai toate gospodăriile se învecinează cu Iminogul și încercăm să conectăm și acele ulițe la sistemul de infrastructură de la strada principală.

Zona de care ați amintit este o zonă inundabilă?

Doar o parte din acea zonă este inundabilă. Anul trecut m-am tot zbătut să prindem ceva fonduri din cele pe situații de urgență, dar din păcate nu au fost încheiate procese verbale atunci când au fost inundații așa că nu am avut cum să le justificăm. Mă uit că trebuie să avem parte de un proiect care să ateste că este nevoie de aceste construcții și de îmbunătățirile funciare din acea zonă, dar să ne ferească Dumnezeu de vreo inundație!

În cazul inundațiilor, primăria cum îi ajută pe cetățenii afectați?

Cu siguranță vor fi alocați bani pentru situații de urgență. Avem un fond relativ mic, căci nici bugetul nu ne ajută foarte mult ca să ținem acolo bani blocați, dar cu siguranță în cazul unor inundații sau a oricărui dezastru se va rectifica bugetul și se vor aloca bani astfel încât să putem interveni atunci. În mandatul meu nu au existat astfel de situații.

La capitolul utilități, cum se prezintă comuna Perieți?

Avem în lucru un proiect de apă și canal, în colaborare cu Compania de Apă Olt. Este început de un an, iar data finalizării este 2023. Să sperăm că va fi gata la timp, lucrările merg destul de bine. Cu siguranță se vor încadra în timp. Avem proiecte depuse, o mare parte din ele finanțate, dar merge greu cu partea de execuție. Au fost proiecte pe care le-am găsit la nivelul hârtiilor, depuse, și atunci dacă nu s-a dat drumul la treabă când au fost aprobate, acum trebuie să luam iar hârtiile căci expiră avize, autorizații și te lovești de birocrație ca orice om din România.

Ce populație are comuna dumneavoastră?

Comuna Petieți are o populație de aproximativ 2.000 de locuitori. La nivelul localității, avem un segment de 25% de tineri.

Comuna Perieți cu ce se poate lăuda în materie de cultură?

Avem în plan alocarea unor sume de bani pentru Căminul Cultural, avem Ansamblul ”Mugurașii Iminogului” și Grupul Vocal ”Oltencuțele”. La nivelul comunei încercăm să păstrăm tradiția și să investim în ea, în costume, în încălțămintea membrilor. Anul trecut, în timpul Rusaliilor am prezentat în localitate jocurile de Căluși, pentru prima dată în comună deși noi aveam Ansamblu de opt ani de zile, făceam reprezentații în altă parte dar la noi nu. Atunci, am umblat cu copiii, prin sat, trei, patru zile, am intrat la oameni în curte și s-au bucurat enorm.  Între Crăciun și Revelion am prezentat toată activitatea, toate jocurile învățate, dar și cântece. Am ținut o mică întâlnire la Căminul Cultural. De la început am venit cu gândul că dacă avem un ansamblu trebuie să-l punem în valoare și la noi în comună nu numai pe TV sau la concursuri. Prima dată este pentru noi, apoi pentru alții. Cu toatea acestea, în primul rând vreau investiții în infrastructură, adică în confort, apoi în distracție.