Pompierii de la Garda Balș, intervenție în județul Vâlcea

Date:

Share post:

Pompierii de la Garda Balș, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, au intervenit în comuna Făurești, județul Vâlcea, raion de intervenție al ISU Olt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei clădiri în care funcționau grădinița din localitate, biblioteca din localitate, dispensarul medical și erau amenajate două încăperi sociale.
În momentul izbucnirii incendiului nu se aflau persoane în clădire.
La fața locului s-au deplasat și trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă pentru intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială pentru primă intervenție.
La sosirea primelor echipaje, acoperișul clădirii, cu suprafața de aproximativ 260 de metri pătrați, ardea generalizat.
În acest moment echipajele acționează pentru lichidarea ultimelor focare, iar după finalizare misiunii de stingere vor cerceta împrejurările care au dus la izbucnirea incendiului.
În urma incendiului au ars acoperișul clădirii ( circa 260 de metri pătrați ) și a fost afectată izolația exterioară. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este coșul de evacuare neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului și eliminarea efectelor negative aproximativ două ore.
Autospecialele venite în sprijin sunt de la ISU Vâlcea. Respectiv trei autospeciale de stingere, autoplatformă și autospecială pentru primă intervenție.
Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...