Peste 600 de fermieri înscrişi în programul ”Tomate” au vândut deja câte două tone de produse

0
388

Peste 600 de fermieri înscrişi în programul „Tomata” au livrat deja câte două tone de roşii către piaţă şi au depus dosarele cu documentele justificative pentru a primi ajutorul de minimis, potrivit directorului adjunct al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Ion Anuţa.

El a menţionat că zeci de producători de tomate s-au prezentat vineri, la sediul DAJ Olt, pentru a depune documentele în vederea acordării sprijinului financiar. Anuţa a precizat că programul de lucru va fi prelungit până când vor fi primiţi toţi fermierii aflaţi în instituţie.

„Până astăzi, (vineri-n.r.) erau 600 de producători de tomate care au depus documentele pentru a primi ajutorul de minimis şi care au demonstrat că au valorificat câte două tone de tomate fiecare, iar astăzi s-au prezentat câteva zeci de fermieri. Lucrăm cu cinci echipe pentru a primi şi verifica documentele”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Ion Anuţa.

El a menţionat că în programul pentru tomate s-au înscris 3.886 de fermieri şi dintre aceştia 2.938 vor recolta în primul ciclu de producţie, ceilalţi urmând să producă roşii în toamnă.

Judeţul Olt se situează pe primul loc la nivel naţional în ce priveşte numărul fermierilor înscrişi în programul de cultivare a tomatelor în spaţii protejate.

Programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, cu ajutorul căruia producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, se află în al doilea an de implementare, asigurându-se astfel necesarul de consum intern de tomate proaspete din producţia autohtonă, începând cu luna mai şi până în decembrie.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de cel puţin 1.000 de metri pătraţi, să obţină o producţie de minimum 2 kg tomate/mp, dar şi să valorifice o cantitate de tomate de cel puţin 2.000 de kilograme, dovedită cu documente justificative. AGERPRES/(AS, autor: Cristina Matei, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa:www.agerpres.ro