Percheziţii în Olt, într-un dosar de evaziune fiscală de peste 4,5 milioane de lei

Date:

Share post:

Polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează, în această dimineață, nouă percheziții în Slatina și Văleni, într-un dosar de evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la peste 4.500.000 de lei. Cinci persoane vor fi conduse la audieri.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, efectuează nouă percheziții, la domiciliile unor persoane fizice și sediile sociale ale unor persoane juridice bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În fapt, un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, în calitate de administrator a patru societăți comerciale, cu sediile în Bulgaria și în România, în cursul anului 2015, ar fi achiziționat autoturisme second hand din spațiul intracomunitar, pe care, le-ar fi comercializat ulterior pe teritoriul României, aplicând în mod necorespunzător TVA la marja de profit.

Totodată, operațiunile comerciale în cauză nu ar fi fost înregistrate integral în evidențele contabile ale societăților comerciale administrate de bărbat, prejudiciind astfel bugetul de stat cu aproximativ 4.503.278 lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor urmează a se proceda la ridicarea de evidențe contabile, unități de calcul și alte înscrisuri necesare soluționării cauzei.

Cinci persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în vederea audierii și luării măsurilor legale.  În cadrul acțiunii participă 29 de polițiști, fiind angrenați și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

 

spot_img

Related articles

Brebeni: Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, a dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brebeni care...

Cristian Bircea a câștigat procesul cu CAO

Cristian Bircea a câștigat procesul cu Compania de Apă Olt. În aceste condiții, fostul director concediat de administrația...

Marius Oprescu explică motivul pentru care comuna Dobrosloveni primește cei mai mulți bani

Comunei Dobrosloveni i-a fost alocată suma de 800 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului...