Organizația ALDE Olt, prezentă la mitingul partidului de la Craiova

0
393

Sâmbătă, 11 mai, a avut loc la Craiova, la Centrul Multifuncțional un miting organizat de către ALDE. Președintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost însoțit de câțiva dintre candidații pentru alegerile europarlamentare.

La eveniment au fost prezenți și membrii din organizația ALDE Olt, printre care se numără vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ioan Ciugulea, deputatul Mihai Niță, dar și membrii din organizația de tineret.

„Din păcate, în ultimii 14 ani România a ajuns să fie dominată de acest sistem paralel de putere care a hotărât să-i elimine pe toţi cei care aveau curajul să stea drepţi, să nu se înconvoaie, să nu accepte jocurile de culise, să nu accepte ca rezultatul alegerilor în loc să fie decis de dumneavoastră, cetăţeni liberi, să fie decis în sufrageria lui Oprea, cu sprijinul lui Maior, cu sprijinul lui Coldea, cu sprijinul lui Dumbravă, cu sprijinul procurorilor de la DNA, în frunte cu Kovesi şi cu cei specializaţi în anchete care sunt absolut copiate după metodele din anii ’50, cum sunt cei de la DNA Ploieşti, de la DNA Oradea sau de la DNA Braşov. La 30 de ani de la Revoluţie vom pune capăt infracţiunilor săvârşite de statul paralel, ilegalităţilor şi acestor nedreptăţi. Vreau să combatem corupţia în mod egal, în mod legal, democratic şi echilibrat. Lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie un prilej de răzbunare sau de eliminare a adversarilor politici. Nu este o vânătoare de vrăjitoare pentru că nu suntem într-o dictatură din lumea a treia”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.