Consilierii județeni au votat, în cadrul ședinței ordinare din data de 29 noiembrie 2023, proiectul de hotărâre ce prevede ”aprobarea documentației tehnico-economice (faza SF) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Sistem fotovoltaic On Grid având Pi – 100 kWp”.
Proiectul este depus în vederea finanțării în cadrul Fondului pentru modernizare, Măsura: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice , Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.
Obiectivele principale ale proiectului sunt:
– Reducerea consumului de energie electrică din surse convenționale;
– Reducerea costurilor cu energia electrică;
– Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– Conștientizarea activă a publicului și creșterea gradului de implicare a personalului angajat în reducerea consumurilor și costurilor energetice;
– Extinderea graduală a proiectului și în alte locații pe măsura identificării de surse financiare nerambursabile;
– Realizarea unor proiecte pilot de cercetare științifică și tehnologică – posibil Demand Response.
„Așa cum am spus de fiecare dată, orice domeniu care este eligibil și pe care Consiliul Județean poate să-l acceseze, nu va rata acest lucru și va încerca să obțină bani europeni pentru orice categorie și orice domeniu în care noi suntem eligibili. Este vorba despre un sistem fotovoltaic pe care vrem să-l amplasăm pe un teren pe care Consiliul Județean Olt îl are în comuna Schitul, chiar lângă spital, în vecinătatea Spitalului de Psihiatrie. Un parc de 100 de kilowați. Finanțarea este cu fonduri europene, prin Programul Operațional Regional.
O să încercăm să folosim pentru toate instituțiile din subordine. Pe noi, Consiliul Județean, nu ne interesează să obținem profit din vânzarea de energie electrică, ci să ne scadă facturile la utilități, în speță la energia electrică. Deservește toate instituțiile, nu doar spitalul, toate instituțiile pe care le avem în subordine.
Dacă astăzi am aprobat indicatorii, probabil că în ianuarie vom ridica în sistem licitația și vom vedea cât durează. La jumătatea anului viitor, e posibil să începem construcția acestui parc.
Devenim prosumatori. Așa cum v-am spus, impactul calculat este pe costurile pe care le avem în momentul de față cu energia electrică. Nicidecum, nu ne interesează obținerea de profit, şi nici nu se poate să știți. Ai voie să depui proiect cam în limita estimării a cât consumi tu. Ne acoperim toate facturile astfel încât să nu mai fie nevoie, în medie că depinde de luni, sunt luni când este soare mai puternic, sunt luni în care nu este.”, a declarat Marius Oprescu.