Oltul Curtișoara a câștigat, cu scorul 1-0, partida disputată sâmbătă, 9 iulie, pe terenul formației Sparta Rm. Vâlcea, al doilea meci din grupele fazei regionale din cadrul Cupei României. Golul formației din Curtișoara a fost marcat de Nichita, iar la loviturile de departajare s-a impus tot formația din Olt, cu scorul 5-4.
Antrenorul echipei din Curtișoara, profesorul Iulian Mitrache, a precizat că accederea în faza superioară a competiției se decide la ultimul meci din grupele fazei regionale, dintre Roberto Ziduri și Sparta Rm. Vâlcea, programat pe 13 iulie.
„Ne-am mai revenit, am câștigat la Vâlcea. A fost un joc peste ultimele două, am avut posesie, am controlat jocul, am avut mai multe situații de a marca. Dacă echipa din Vâlcea câștigă la Ziduri, este egalitate și, din câte am citit, se va face tragerea la sorți. Însă și la un egal, Ziduri merge mai departe”, a spus Mitrache.
Câștigătoarea fazei regionale se califică în turul al doilea.
Pe 6 iulie, Oltul Curtișoara a pierdut, cu scorul 4-5, partida disputată, pe teren propriu, cu Roberto Ziduri, județul Dâmbovița, din prima etapă a fazei regionale a Cupei României.
Oltul Curtișoara: Stănciulescu, Covercă, Cristian Preda, Răcăleanu, Andronache, Tudor, Neagoe, Călin Zamfir, Nichita, Falvio Zamfir și Jianu. Au mai jucat: Dragnea și Vărzaru. Antrenor: Iulian Mitrache.