OLT: Accident rutier cu fugă de la locul faptei

Date:

Share post:

Un bărbat de 39 de ani din Studina a ajuns la spital, miercuri, după ce a fost acroșat  de o autoutilitară al cărei șofer a fugit de la locul accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu, din primele verificări, a reieșit faptul că victima circula pe partea carosabilă, fiind acroșată în momentul în care conducătorul autoutilitarei a efectuat virajul la stânga.

La data de 12 decembrie, un bărbat, de 39 de ani, din comuna Studina, s-a prezentat la o unitate spitalicească, fiind diagnosticat cu policontuzie prin accident rutier, fără a necesita internarea. În urma sesizării unității medicale, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au desfășurat activități în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Din primele verificări, a reieșit faptul că un conducător auto, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza comunei Studina, la efectuarea virajului la stânga, ar fi acroșat ușor, un bărbat, de 39 de ani, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă. Conducătorul  auto și-a continuat deplasarea către domiciliu, părăsind locul accidentului”, a declarat inspectorul principal Alexandra Dicu.

În scurt timp polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia au reușit să-l identifice pe conducătorul autoturismului.

În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificat conducătorul auto, ca fiind un bărbat, de 48 de ani, din comuna Studina, care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice de sânge”, a adăugat Dicu.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...