Modificările aduse Codului de procedură penală – pe ordinea de zi a plenului Senatului

Modificările operate săptămâna trecută de comisia specială condusă de Florin Iordache vor intra astăzi, pe ordinea de zi a plenului Senatului pentru votul final, au declarat surse parlamentare pentru G4Media.ro.

0
171

Proiectul nu a fost inclus inițial pe ordinea de zi, dar PSD a propus acest lucru la ședința Biroului Permanent, care a început la ora 13:00.

Liviu Dragnea a declarat duminică seară că varianta de a adopta prin ordonanţă de urgenţă modificările aduse codurilor din justiţie este una ”pertinentă”, acuzând faptul că mai multe legi importante din programul de guvernare votate în Parlament ar fi fost întârziate de partidele de opoziţie şi de preşedintele Klaus Iohannis prin atacarea repetată la CCR.

“Macovei (Monica Macovei – n.r.) şi Prună (Raluca Prună – n.r.). Vă referiţi la codurile aprobate prin ordonanţe de urgenţă. Este foarte pertinent. O să ne gândim. Sincer. E de luat în seamă, pentru că chiar astăzi mă gândeam, tot ce am aprobat în Parlament, tot ce am aprobat important, vorbim de legile care susţin şi fac parte din programul de guvernare, legile care sunt pe zona de justiţie şi alte legi care sunt dorite şi pe care le adoptăm, domnule, le-au întârziat, într-o veselie. Ba atacă Iohannis sau atacă PNL, USR. Vine de la Curte, iar atacă, respinge Curtea, ajunge la Iohannis, atacă iar, cu toate că ştie că nu mai poate, dar atacă să treacă timpul şi după aia probabil că o să le întoarcă la Parlament, să zică: domnule, articolul ăsta îl vreau aşa şi nu invers”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3, fiind întrebat de ce PSD nu ia în calcul să acţioneze pe acelaşi tipar în privinţa schimbărilor referitoare codurile din justiţie folosit de Monica Macovei pe vremea când era ministru al Justiţiei. Comisia parlamentară specială condusă de deputatul PSD Florin Iordache a finalizat joi dezbaterile pe Codul de procedură penală și a adoptat un raport, cu 15 voturi “pentru” şi 3 “împotrivă”,  care urmează să fie trimis Senatului în calitate de primă cameră sesizată.

PSD a revenit la modificările iniţiale ale Codului de Procedură Penală, cu amendamente controversate adoptate pe ultima sută de metri.

Astfel, Comisia specială a introdus două noi motive care pot fi invocate pentru revizuirea unei sentințe judecătorești definitive:

  • Neredactarea și / sau nesemnarea hotărârii de către judecătorul care a participat la soluționarea dosarului (ar putea fi avantajat Liviu Dragnea);
  • Sancționarea disciplinară a judecătorului sau procurorului pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă astfel a fost influențată decizia pronunțată (ar putea fi avantajat Dan Voiculescu).

De asemenea, a fost adoptat un amendament care prevede că este interzisă, în timpul urmăririi penale, comunicarea publică a oricărei informaţii referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii.

„În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţile publice referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul acestor proceduri şi nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate”, se arată în amendamentul propus de PSD şi UDMR şi adoptat în Comisia care discută modificările la Codurile penale, potrivit News.ro.

O altă modificare prevede că, ”dacă organele judiciare au comunicat public date şi informaţii privind începerea urmăririi penale, luarea unor măsuri preventive sau trimiterea în judecată a unei persoane, acestea sunt obligate să comunice în mod similar şi soluţiile de achitare, clasare sau încetare a procesului penal, după caz”.

Totodată, instanța de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanță decât dacă apar probe noi, ceea ce ar face procesul mult mai greoi.

Mai mult decât atât, suspiciunea rezonabilă este înlocuită cu indicii temeinice, iar durata urmăririi penale este redusă la un an. Dacă în acest timp procurorii nu reușesc să trimită în judecată persoana în cauză, atunci dosarul se clasează automat.

O altă modificare controversată adoptată de comisia Iordache și contestată de specialiști: convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală.

Raportul urmează să fie trimis Senatului în calitate de primă cameră sesizată, apoi Codul de procedură penală se va întoarce în comisia Iordache, urmând să fie transmis apoi Camerei Deputaților, care este forul decizional.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că își dorește finalizarea dezbaterilor pe cele două Coduri penale până la finalul sesiunii parlamentare, în caz contrar spunând că va fi convocată o sesiune extraordinară în luna iulie.

Sursa:G4media.ro