Ministerul Energiei anunţă că a fost deblocat procesul de extindere a reţelelor de distribuţie de gaze către localităţile unde nu există acest serviciu, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, vineri, AGERPRES.
Mai exact, Guvernul a aprobat recent o ordonanţă de urgenţă care modifică legea achiziţiilor publice, astfel încât să fie eliminat un articol care bloca procesul de concesionare a serviciului de distribuţie de gaze.
Potrivit legislaţiei actuale, dacă doresc racordarea unei localităţi la sistemul de distribuţie al gazelor, autorităţile locale trebuie să solicite acest lucru Ministerului Energiei, care întocmeşte studii de fezabilitate şi demarează licitaţiile la care ar trebui să răspundă distribuitorii de gaze interesaţi să-şi extindă reţeaua spre acea zonă.
În prezent, există în derulare în diverse stadii un număr de 204 de contracte de concesiune, care nu puteau fi finalizate din cauza articolului din legea achiziţiilor care a fost eliminat de Guvern.
„Clarificările aduse legislaţiei în domeniu sunt un pas esenţial în procesul de extindere a accesului populaţiei la serviciul de distribuţie a gazelor naturale. Practic, de acum încolo, vom putea soluţiona mult mai rapid cererile autorităţilor locale privind racordarea la acest serviciu. Este timpul ca locuitorii României să aibă în număr cât mai mare acces la serviciul de furnizare a gazelor naturale, mai ales că România este foarte aproape de momentul în care va deveni o forţă în regiune în ceea ce priveşte exploatarea şi comercializarea acestei resurse”, a declarat ministrul Energiei, Anton Anton, citat în comunicat. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa: www.agerpres.ro