Inconştienţă de Ziua Naţională: 20 de copii din Olt, la Alba Iulia, fără cazare. Un băiat a ajuns la spital

Date:

Share post:

Peste 20 de copii cu vârste între 11 şi 14 ani, însoţiţi de un profesor, din judeţul Olt, au venit să participe, de vineri, la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională de la Alba Iulia, dar fără a avea cazare asigurată, motiv pentru care au înnoptat în catedrală, unde, din cauza epuizării, unui copil i s-a făcut rău, transmite Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, locotenent Alina Marescu Dumitrescu, un apel la 112 a anunţat, sâmbătă seara, că un băiat se simte rău în interiorul Catedralei Reîntregirii. La sosirea echipajului de prim ajutor s-a constatat că era un grup de 22 de copii şi un profesor, care erau în Alba Iulia din data de 30 noiembrie şi care nu aveau cazare.

La faţa locului au fost trimise mai multe ambulanţe, fiind evaluaţi toţi copiii.

Cu excepţia băiatului care a rămas la spital pentru investigaţii, restul elevilor şi profesorul au fost cazaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan”, unde, în contextul unui număr mare de vizitatori aşteptaţi de 1 Decembrie la Alba Iulia, a fost amenajat „un spital de linia întâi” şi există, ca atare, paturi.

De asemenea, membrilor grupului li s-a oferit mâncare caldă, a menţionat locotenent Alina Marescu Dumitrescu.

Urmează să se stabilească de ce grupul de copii nu avea cazarea asigurată.

Sursa: stiripesurse.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...