Firmă care construiește un complex rezidențial în Slatina, dar și o societate din Drăgănești-Olt, amendate drastic de ITM Olt

Date:

Share post:

O societate din București, ce efectuază lucrări de construcție a unui complex rezidențial în municipiul Slatina, dar și o firmă din Drăgănești-Olt care se ocupă cu fabricarea gardurilor de beton, s-au ales cu amenzi drastice, după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au depistat că aveau la muncă șapte persoane fără forme legale de angajare.

 Neregulile au fost identificate în cadrul unei campanii naționale de control derulate, în perioada 9-16 iunie 2021, pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor. Potrivit șefului ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu, cei 2 angajatori își desfășurau activitatea cu un număr de 7 persoane pentru care nu au încheiat contracte individuale de muncă în formă scrisă și nu au transmis aceste contracte cu cel puțin o zi lucrătoare în Registrul General de Evidență a Salariaților.

Pentru această faptă, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 140.000 lei, respectiv 80.000 amenda aplicată unui angajator din municipiul București, ce desfășura activități de construcție a unui complex rezidențial în municipiul Slatina, având un număr de 4 persoane fără forme legale și 60.000 lei amenda aplicată unui angajator din orașul Drăgănești-Olt ce desfășura activități de fabricare garduri de beton pe raza orașului menționat, având un număr de 3 persoane fără forme legale , a precizat șeful ITM Olt, inspectorul șef Cristian Ungureanu.

 

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...