Dragnea: Drumurile expres Craiova-Piteşti,Târgu Jiu-Craiova, Reşiţa se vor face

Date:

Share post:

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică, că drumurile expres Târgu Jiu -Craiova şi Craiova – Piteşti şi cel până la Reşiţa se vor face, el adăugând că ministrul Transporturilor trebuie să audă că „mai sunt câţiva derbedei securişti în unele ministere care blochează” astfel de investiţii, relatează agerpres.

„Se va face drumul expres Târgu Jiu- Craiova, se va face drumul expres Craiova -Piteşti, se va face drumul expres până la Reşiţa. Le putem face. Mai sunt câţiva, şi sper ca ministru Cuc să audă şi să înţeleagă, mai sunt câţiva derbedei securişti în unele ministere care blochează. România are bani, avem bani şi doar ne uităm cum stăm cu banii în mână şi nu putem să facem lucrările pe care le-am hotărât. Numai invenţii, numai piedici de la instituţii româneşti. Avem curaj, ne dorim ca ţara asta să se dezvolte? Atunci să nu mai stăm să dormim, să nu mai stăm să ne împiedicăm, să nu mai stăm după cei care nu vor să facă. Dacă vreţi ca toate aceste obiective să se îndeplinească, dacă vreţi să vă uitaţi în ochii copiilor, în ochii semenilor voştri, cu toată sinceritatea şi ‘să spuneţi că am făcut tot ce a depins de noi, nu ne-am abătut’, atunci ieşiţi la luptă, stimaţi colegi, ieşiţi şi spune-ţi adevărul, nu altceva”, a afirmat Dragnea, în discursul susţinut la conferinţa de alegeri a PSD Gorj.

El a adăugat că „toate minciunile” lansate în spaţiul public la adresa PSD au drept scop ca oamenii să nu vadă realizările social-democraţilor din ultimii ani.

„Toate minciunile, tot scandalul, tot circul pe care îl fac aceşti indivizi are ca scop ca oamenii să nu vadă ce am făcut, ca oamenii să nu simtă ce am făcut şi doar să li se spună că ce am făcut este rău. Să ne spună un singur rău făcut de noi şi un singur lucru bun făcut de ei”, a spus Dragnea.

Sursa: stiripesurse.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...