Decizie drastică în cazul Caracal. Hotărârea ÎCCJ este definitivă

Date:

Share post:

Cazul Caracal. Contestaţia formulată de procurorul Cristian Ovidiu Popescu a fost respinsă, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ).

Cazul Caracal. Procurorul este cel care nu ar fi dispus pătrunderea poliţiştilor în locuinţa lui Gheorghe Dincă, în ziua în care Alexandra Măceşanu a fost răpită.

„Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Cristian Ovidiu Popescu împotriva Hotărârii 7P din 1 august, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul 13/P/2019. Definitivă”, se precizează în minuta deciziei.

Cazul Caracal. Pe 1 august, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis suspendarea din funcţie a procurorului Cristian Ovidiu Popescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal pe perioada desfăşurării cercetării disciplinare.

Secţia a apreciat că procedura disciplinară desfăşurată la acest moment faţă de procuror „este de natură să aducă atingere prestigiului justiţiei”.

Inspecţia Judiciară preciza că a dispus începerea cercetării disciplinare a procurorului Popescu pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

„În motivarea începerii cercetării disciplinare, s-a reţinut că procurorul de caz, sesizat cu infracţiunea de lipsire de libertate a unei minore şi având, ca atare, obligaţia de a lua toate măsurile pentru încetarea acestei stări, nu a consimţit la pătrunderea, anterior orei 6,00 a zilei de 26 iulie 2019, în imobilul suspectului unde se presupunea că se află victima, ignorând prevederile art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţia României, raportat la art. 20 alin. (2) din Codul penal”, anunţa Inspecţia Judiciară, potrivit agerpres.ro

Sursa: evz.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...