Dan Diaconescu, surpriză DE PROPORŢII pentru Klaus Iohannis: Ce PLAN ar avea celebrul om de televiziune, după eliberarea din închisoare

Timpul petrecut după gratii nu l-au făcut pe celebrul Dan Diaconescu să renunţe la cea mai arzătoare dorinţă a sa şi se pare că omul de televiziune a pus la punct un plan neaşteptat. Potrivit EVZ, Diaconescu vrea să revină, în forță, în prima linie a politicii româneşti.

0
551

Fondatorul OTV ar fi început şi unele demersuri în acest sens: le telefonează deseori foștilor colaboratori din PPDD, actualmente activiști UNPR, cărora le promite că își va rezolva, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, problemele cu justiția din România.

Tot EVZ a aflat însă şi ce plan ascuns ar avea celebrul jurnalist, un plan ce implică şi o surpriză de proporţii pentru preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit acestora, Diaconescu ar intenţiona chiar să-şi încerce norocul la alegerile prezidenţiale din 2019.

Faptul că Dan Diaconescu s-a apucat să-și telefoneze foștii colaboratori l-ar fi impacientat pe fostul vicepremierul Gabriel Oprea, care suspectează că acesta intenționează să controleze UNPR la filiale, pentru a pune bazele (personal sau prin interpuși) unui nou proiect politic, au ma precizat surse pentru EVZ.

De altfel, fuziunea prin absorbție a PPDD cu UNPR, realizată în 2015, când Dan Diaconescu se afla deja în spatele gratiilor, nu ar fi fost chiar planul vizat de fostul patron al OTV.

Dan Diaconescu a fost eliberat condiționat din închisoare, în noiembrie 2017, după ce a îndeplinit aproximativ trei ani din pedeapsa de cinci ani și șase luni pentru șantaj.

La eliberarea din închisoare, Dan Diaconescu i-a şocat pe jurnalişti când, fără urmă de sfială, s-a comparat cu fostul președinte american John Fitzgerald Kennedy, asasinat în toamna lui 1963.

„Dacă vreţi să ştiţi cum e în puşcărie, faceţi-vă televiziuni de succes şi partid de succes şi imediat o să intraţi. Acum trebuie să ştiţi că la fel de prodigioasă cum a fost activitatea dumneavoastră în prezent, poate fi la fel de infracţională, fiindcă avem de-a face cu o lege dată în România, o sentinţă prin care timp de 10 ani şi jumătate nu am voie să iau legătura cu cei un milion şi jumătate de prieteni ai mei, cei care ne-au votat la un moment dat. Este o interdicţie foarte, foarte mare. De la moartea lui Kennedy cred că nu s-a mai impus atâta tăcere. Nu ştiu de ce le-o fi atâta frică de mine. Sunt totuşi Dan Diaconescu, sunt un copil venit din Caracal, nu cunoşteam pe nimeni şi totuşi, de 20 de ani încoace, adversarii mei se sperie foarte, foarte tare de mine!”, le-a spus Dan Diaconescu jurnaliştilor, mai notează EVZ.

Sursa:www.stirilepesurse.ro