Caracatița organelor. Prețul unui copil pe piața neagră

Date:

Share post:

Cazul Sorinei Lucan, fetița de 8 ani din Baia de Aramă, a născut o sumedenie de controverse. Conform unor informații apărute în spațiul public, fetița ar fi fost adoptată de familia Săcărin pentru organe. Concret, familia asistentului maternal i-a acuzat pe părinții adoptivi ai Sorinei că au dat 30.000 de euro, pentru a o lua de lângă ei și a o duce în SUA, pentru a-i lua organele.

Gabriel Săcărin, tatăl adoptiv al fetiței, a recunoscut că a plătit 30.000 de dolari unei agenții autorizate de autoritatea națională de adopție din SUA. În schimbul banilor, soții Săcărin au făcut cursuri de părinți, iar de acum înainte agenția va face o monitorizare, tot pe bani, ca să-i fi copilului bine.

Astăzi Bugetul.ro vă dezvăluie care este prețul unui copil pe piața neagră. De-a lungul anilor, s-a tot scris despre acest subiect.

Astfel, acum câțiva ani, șase copii erau vânduți unor agenți sub acoperire cu suma de 70.000 de euro, adică părinții primeau, în schimb, aproximativ 12.000 de euro per copil.

Părinții știau de la oamenii legii că acești vor fi scoși din țară, pentru a le fi prelevate organele. În cele din urmă, ei au fost arestați.

2.000 de lei pentru un nou-născut

Mai mult, o echipă de jurnaliști a reușit să bată palma pentru cumpărarea unui nou-născut, chiar la maternitate. Prețul era incredibil: 2.000 de lei. 

„Nu vă cer marea cu sarea. Cu 20 de milioane o dau”, le-a spus tatăl copilului jurnaliștilor.

„Afacerea” s-a făcut cu ajutorul asistentelor de la maternitate.

Ulterior, a fost organizat un flagrant, iar părinții copilului au fost arestați.

Interes aparte pentru copiii străzii

Într-un interviu acordat presei din România, scriitorul Peter James dezvăluia că în țara noastră este un interes aparte pentru copiii străzii.

Pentru un rinichi, spre exemplu, pe piața neagră se plătea suma de 250 de lire, mai dezvăluia el.

Sursa. bugetul.ro

spot_img

Related articles

Florin Cîrstea, anunț important pentru cetățenii din Brebeni

După două luni de la semnarea primelor contracte de furnizare a apei, cu Serviciul Public Apă și Canal, Primăria...

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic dupa ce a trambitat cu satisfactie ca un...

Mihai Țiu: ”Studenţii de astăzi sunt liderii de mâine ai României”

Ziua Studenţilor este marcată anual pe 17 noiembrie şi a fost declarată oficial în anul 1941, la Londra,...