No menu items!

Bestia de la Brastavățu ar merita pedeapsa cu moartea

Date:

Share post:

– după ce aproape și-a decapitat victima, acum își bate joc de anchetatori

Marius Ionuţ Geapana a fost călăul lui Daniel. Obseria lui pentru violență și faptul că în permanență ținea asupra sa un cuțit îi speria pe apropiații celui care acum va înfunda pușcăria. Cei care făceau parte din cercul acestui bărbat de 20 de ani îi prefigurau deja un… viitor negru.

Crima săvârșită cu sânge rece de la începutul acestei săptămâni a îngrozit întreaga țară. Cadavrul fără cap a fost repede indentificat și într-un timp record a fost găsit și cel care a săvârșit abominabila faptă. Poliţiştii l-au găsit pe cel care l-a torturat până la moarte pe Daniel, un băiat de 14 ani din Brastavăţu. Marius Ionuţ Geapana, un tânăr din aceeaşi localitate cu Daniel, şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut. Ucigaşul lui Daniel are 20 de ani şi le-a spus anchetatorilor că era atât de beat, încât nu-şi aminteşte prea multe amănunte. Totuşi, el şi-a motivat crima spunând că victima l-ar fi înjurat de mamă.

Cel care a comis cea mai feroce crimă din ultima vreme, face un gest de sfidare incredibilă la adresa autorităţilor. Arestat pentru acuzaţia de omor deosebit de grav, ucigaşul i-a trimis pe poliţişti să răscolească toate veceurile din comună după arma crimei. Asasinul a mărturisit crima abominabilă şi a spus că a aruncat arma crimei într-o fosă din comună, dar a refuzat să precizeze care, aşa că anchetatorii s-au văzut puşi în ipostaza halucinantă de a căuta arma crimei în toate veceurile din comună. Ucigaşul este reținut în acest moment de poliție, fiind acuzat de omor deosebit de grav. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au stabilit că în noaptea de 2 spre 3 octombrie 2017, Marius Ionuţ Geapana l-a bătut pe Daniel.

Primele lovituri au fost făcute cu pumnul în zona feţei şi, ulterior, l-a tăiat cu un cuţit în zona gâtului. Rănile au fost atât de grave, încât au dus la moartea adolescentului de 14 ani. Cadavrul victimei a fost găsit, decapitat, în dimineaţa zilei de marţi, 3 octombrie 2017, de către săteni.

Familia copilului este devastată de durere, nu înțeleg cum de s-a ajuns la o asemenea oroare și de ce fiul lor Daniel a trebui să aibă un asemenea sfârșit tragic. Aceștia cer să se facă dreptate și consideră că ucigașul ar merita… pedeapsa cu moartea.

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...