Bărbat mort în accident rutier

Date:

Share post:

Pompierii Gărzii Vișina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță, au intervenit pe Drumul Național 54 A, între localitățile Corabia și Orlea, la un accident rutier.

În accident au fost implicate o autoutilitară, care era staționată pe marginea șoselei și un autoturism, în care se aflau patru persoane. La sosirea echipajelor, șoferul autoutilitarei, în vârstă de 60 de ani, din orașul Corabia, a fost găsit decedat.

Șoferul autoturismului, în vârstă de 67 de ani, din comuna Orlea, cu traumatism cranio-facial și traumatism cervical și pasagera aflată pe scaunul din dreapta-față, cu traumatism toracic și traumatism cranio-facial au fost transportați la CPU Caracal.

Pasagerele aflate pe bancheta din spate, una în vârstă de 54 ani, cu traumatism cranio-facial și cea de-a doua, în vârstă de 50 de ani, cu traumatism abdominal și traumatism cranio-facial, au fost transportate la Spitalul Corabia.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...