No menu items!

Bani pentru drumul de acces la stația de transfer deșeuri Balș

Date:

Share post:

Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară de joi, 24 iunie 2021, proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului județului pe anul în curs, prin care au fost alocați bani și pentru continuarea lucrărilor la drumul care va permite accesul la stația de transfer deșeuri Balș.

Avem o lucrare începută, un drum către stația de transfer deșeuri Balș. Pe pe acel drum a apărut o intervenție și trebuie să traversăm o conductă de gaze și au fost bani alocați pentru acea deviere”, a precizat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Este vorba de 150.000 de lei, sumă care va fi folosită pentru o lucrare suplimentară în zona în care drumul se intersectează cu conductele de transport gaze naturale aparținând Transgaz, conducte care trebuie protejate cu tuburi de protecție de oțel astfel încât să se respecte normele tehnice.

Șeful administrației județene susține că ar mai trebui o rectificare bugetară pentru ca lucrările la noul drum să fie finalizate până la sfârșitul acestui an.

Se lucrează la acest drum, sperăm ca, până la finalul anului, să avem și recepția finală. Totul depinde și de rectificarea noastră bugetară, să alocăm bani astfel încât să terminăm acest drum pentru că, în prima fază, la început de an, nu am alocat toți banii pentru finalizarea lui, întrucât nu am avut”, a mai spus Oprescu.

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...