Alarmant: Sute de patroni din Olt și-au închis afacerile

Date:

Share post:

Aproape 1.500 de firme au fost  radiate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele șase luni ale acestui an, din care 72 numai în luna iunie a acestui an. Aceasta este situația în județul Olt, potrivit ultimului raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele șase luni din 2019, a crescut de aproape două ori faţă de aceeași perioadă din 2018, ceea ce denotă o situație îngrijorătoare pentru mediu de afaceri oltean. Dacă în primele șase luni din 2018 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 798 de firme, în același interval din 2019,  au fost radiate 1.467, ceea ce înseamnă o creștere a dinamicii acestui indicator cu 83,83% de procente. Numai în luna iunie 2019 nu mai puţin de 72 de firme si-au închis porţile. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2019, cel puțin 11 patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale.

De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.

 

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...