Șoferii olteni care s-au aflat, miercuri, în trafic au putut experimenta starea de ebrietate cu ajutorul unor ochelari speciali.
Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier Olt au desfășurat o acțiune preventivă, folosind ochelari de simularea a consumului de alcool. Scopul acestei acțiuni a fost conștientizarea conducătorilor auto cu privire la efectele consumului de alcool, folosind o pereche specială de ochelari, care simulează starea indusă de alcool.
„Conducătorii auto au fost opriți în trafic, iar doritorii au testat ochelarii respectivi. Printre stările resimțite de aceștia au fost diminuarea acuității vizuale, a capacității de apreciere a distanței și vitezei reale, precum și apariția unei stări de confuzie și dezechilibru”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
Conducerea sub influența băuturilor alcoolice reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere în județul Olt și prin această acțiune se dorește conștientizarea conducătorilor auto asupra pericolelor la care se expun participând la traficul rutier după ce au consumat alcool.