Accident la Valea Mare

Date:

Share post:

In aceasta dimineață, în urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii Biroului Rutier Slatina s-au deplasat pe raza comunei Valea Mare pentru a cerceta împrejurările producerii unui eveniment rutier.
Din primele verificări, aceștia au stabilit faptul că un conducător auto, in vârstă de 48 de ani, din comuna Vâlcele, în timp ce conducea un autoturism pe  Drumul Județean 657, pe raza localității Valea Mare, la intersecția cu Drumul Județean 653, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz, intrând în coliziune cu acesta. In urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe carosabil.
Două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Microbuzul era condus regulamentar de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Schitu, județul Olt.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost conduși la o unitate medicală unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...