33 de percheziții domiciliare au avut loc în cursul dimineții de 3 martie, în Olt și Vâlcea. Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție cu referire la protecția mediului înconjurător și delapidare, săvârșite în perioada 2018-2022, referitoare la neîncasarea unor venituri de la bugetul local al Primăria Drăgoești (Vâlcea) și administrarea respectiv folosirea nelegală a unui lac de acumulare de pe râul Olt.
„Se efectuează 33 de percheziții domiciliare pe raza județelor Vâlcea și Olt, din care trei sunt la sediul unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.