VIDEO. Mascații au descins la mai multe adrese din Olt. 42 de percheziții

0
596

42 de percheziții domiciliare au avut loc în această dimineață, 29 ianuarie, la persoane bănuite de evaziune fiscală, furt și tăinuire din Drăgănești-Olt și comuna Dăneasa. Mai multe firme și persoane sunt implicate. 

„Perchezițiile sunt desfășurate sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în dosare penale instrumentate la nivelul celor trei structuri de poliție. În cauzele penale instrumentate de polițiști de investigare a criminalității economice, două persoane, în calitate de administratori a două societăți comerciale, sunt bănuite că în perioada 2014-2018, ar fi înregistrat în evidența contabilă achiziții fictive de la mai mulți furnizori, diminuându-și astfel obligațiile de plata la bugetul statului”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

De asemenea, trei persoane sunt bănuite că în cursul anului trecut au colectat și comercializat deșeuri feroase fără a deține documente.

„În alta cauză penală, trei persoane sunt bănuite că în cursul anului 2021, ar fi colectat, transportat și comercializat, în repetate rânduri, deșeuri feroase, fără a deține documente de proveniență, iar în alte situații, aceștia ar fi folosit avize de însoțire a mărfii, aparținând mai multor societăți comerciale, fără a fi declarate organelor fiscale”, au mai transmis polițiștii olteni.

Dosarul vizează și furturi.

„În cauzele penale instrumentate de polițiștii de investigații criminale, mai multe persoane sunt bănuite că în perioada martie 2021 – prezent, ar fi săvârșit mai multe furturi, în străinătate, iar bunurile ar fi fost aduse în țară, unde ar fi fost vândute altor persoane. De asemenea, alte persoane sunt bănuite că în perioada iulie-decembrie 2021, ar fi săvârșit mai multe furturi, în municipiul Caracal”, au conchis reprezentanții IPJ Olt.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, mai multe documente și bunuri de interes operativ, precum documente de evidență contabilă, două cutii cu 17 ceasuri de diferite brand-uri, patru tuburi cu aer comprimat și bile ce ar putea fi folosite pentru armă tip airsoft, 11 telefoane mobile, un laptop, patru butelii de culoare verde – tip freon și mai multe scule și unelte electrice.

Totodată, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost conduse, în vederea audierii, patru persoane, iar la sediul Poliției Municipiului Caracal au fost conduse două persoane, fiind continuate cercetările.

Pentru infracțiunile de evaziune fiscală, prejudiciul este de 440.000 de lei, iar pentru infracțiunile contra patrimoniului prejudiciul este de 35.000 de lei.