VIDEO. Cinci persoane au ajuns la spital, după un grav accident rutier produs la Recea

0
428

Un grav accident rutier a avut loc duminică, 28 noiembrie, în satul Recea, comuna Valea Mare, fiind implicate două mașini, în care se aflau șapte persoane, printre care și trei minore, în vârstă de 8 luni, doi ani și opt luni și 16 ani. În urma coliziunii violente, ambele vehicule au părăsit partea carosabilă, iar unul dintre acestea s-a răsturnat într-un șanț.

Cinci persoane, din care două femei, de 34, respectiv 49 de ani și cei trei minori, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane, printre care și trei minore, în vârstă de 8 luni, doi ani și opt luni și 16 ani. O femeie, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Slatina, pasageră într-unul dintre autoturisme, a fost găsită blocată, conștientă, politraumatizată. Pacienta a fost transportată la UPU Slatina. La UPU Slatina au fost transportate alte patru persoane, cele trei minore, fără urme vizibile de traumă, pentru investigații medicale amănunțite și o femeie, în vârstă de 49 de ani, din municipiul Craiova, politraumatizată”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Un autoturism, în care se aflau 3 persoane, era condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, iar celălalt, în care se aflau 4 persoane, era condus de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Slatina.

Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

„În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.