Urmărire ca în filme, pe șoselele din Olt

0
354

Un slătinean în vârstă de 37 de ani, fără permis de conducere, a fost urmărit de polițiști, noaptea trecută, după ce a refuzat să oprească la semnalul oamenilor legii.

Polițiștii au plecat în urmărirea șoferului prin comunele Dăneasa și Radomirești, pe Drumul Național 6 – European 70, unde, după aproximativ 25 de kilometri, în comuna Mihăiești, mașina a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un gard și într-o casă nelocuită.

Polițiștii au identificat șoferul autoturismului ca fiind un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, care nu posedă permis de conducere. Acesta se afla singur în autoturism și a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

În urma evenimentului, bărbatul a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.”  transmite IPJ Olt.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, fiind continuate cercetările.