Scene incredibile, joi, pe raza comunei Traian, din Olt. Polițiștii au fost nevoiți să urmărească un șofer, care nu a oprit la un control de rutină în trafic.
„La data de 16 aprilie 2020, în timp ce acționau pentru siguranța participantilor la traficul rutier și pentru verificarea modului în care sunt respectate ordonanțele militare, pe raza comunei Traian, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism. Acesta nu a respectat semnalul efectuat de polițiști, mărind viteza de deplasare. Polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului în cauză până în zona unui imobil unde a fost oprit, i s-a solicitat să se legitimeze, să prezinte documentele autovehiculului pentru control și să fie testat cu aparatul etilotest”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Conducătorul auto, un bărbat de 34 de ani din Brastavățu, a lovit polițistul și a fugit.
„Deoarece nu s-a supus solicitărilor, polițistul a încercat să-l imobilizeze, însă conducătorul auto a reacționat violent, lovind polițistul, după care, prin escaladarea gardului a sărit în curtea unui imobil. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Brastavatu, județul Olt, care nu posedă permis de conducere, autovehiculul condus de acesta nu deținea polița RCA valabilă, iar inspecția tehnica periodică era expirată”, mai spun polițiștii olteni.
Ieri, 17 aprilie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Aceasta urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.