Un tânăr din Olt a încercat să treacă frontiera cu un permis de conducere fals

Date:

Un tânăr de 22 de ani, din județul Olt, a încercat să treacă frontiera, prezentând la control un permis de conducere fals.

S-a întâmplat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak. La controlul specific, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Italia, polițiștii de frontieră constatând că actul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. „Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana în cauză nu deţine permis de conducere. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a obţinut permisul de conducere din Italia, în schimbul sumei de 800 de euro. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

Sursa: aradon.ro

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...

Claudiu Stăncioiu și Cristian Bircea, în tabăra lui Cismaru

Garda veche a politicii din Slatina își unește forțele...

Paul Stănescu, activitate parlamentară

Senatorul de Olt, Paul Stănescu, se află la al...