Polițiștii de investigații criminale cadrul Inspectoratului de Politie Județean Olt sunt pe urmele unui minor în vârstă de 12 ani, care în ziua de 2 aprilie a plecat voluntar dintr-un centru de ocrotire de tip familial din Slatina și nu s-a mai întors.
GROZA CRISTIAN CONSTANTIN are 1,50 m înălțime, constituție astenică, ten deschis si părul tuns scurt.
La data plecării acesta purta pantaloni de trening de culoare închisă și un hanorac gri.
Minorul a mai plecat anterior, fiind găsit ulterior de polițiști.
În cadrul activităților de căutare sunt angrenați si polițiști de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Slatina, sprijiniți de efective ale Poliției Locale Slatina.
Persoanele, care dețin informații care ar putea ajuta la depistarea minorului, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.