Un bărbat, în arest prevenit, după ce a tras cu arma, la Bobicești. Victimele au ajuns la spital

Date:

Un bărbat de 32 de ani, din Balș, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, după ce a executat trei focuri de armă asupra a altor trei olteni. Conflictul a avut loc pe raza comunei Bobicești.

„În continuarea verificărilor, s-a stabilit faptul că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 45 de ani, s-au deplasat cu un taxi pe raza comunei Bobicești, iar în urma unor discuții contradictorii, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, ar fi executat, cu un pistol neletal, trei focuri de armă asupra a altor 3 bărbați, provocându-le acestora leziuni la nivelul capului și corpului, după care ar fi părăsit locul faptei. Acesta nu este posesor legal al vreunui permis de portarmă. Cele 3 persoane vătămate au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Orășenesc Balș, fără a le fi pusă viața în pericol. Polițiștii au desfășurat activități complexe pentru identificarea autoturismului în cauză și depistarea bărbatului, autoturismul fiind depistat pe raza comunei Oboga, în acesta aflându-se doar șoferul. Ulterior, bărbatul bănuit de uzul de armă a fost depistat în orașul Balș, fără a avea asupra sa arma folosită”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii au găsit arma folosită într-un imobil din orașul Balș.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...