Un bărbat de peste 40 de ani din localitatea olteană Grojdibodu este cercetat penal după ce ar fi făcut sex cu o minoră de 14 ani, din localitatea vecină Orlea.
Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu circa două luni, când bărbatul ar fi sedus-o pe tânără de la care ar fi obținut acceptul să întrețină cu ea relații sexuale.
După ce a aflat, tatăl fetei a depus o plângere la Poliție.
„Tatăl unei minore, de 14 ani, din comuna Orlea, a sesizat faptul că, în luna iunie 2019, fiica ar fi întreținut relații sexuale cu un bărbat din Grojdibodu.
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Orlea au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de act sexual cu un minor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.
Dacă va fi găsit vinovat și dacă va fi trimis în judecată, bărbatul riscă o pedeapsă de până la cinci ani, potrivit Codului Penal.
Sursa: olt-alert.ro