Un bărbat de 54 de ani a stat câteva ore în greva foamei, după ce vineri noaptea, 18 spre 19 februarie, a fost implicat într-un accident rutier la intersecția de la Catedrală, din partea de jos a orașului Slatina. Bărbatul, cetățean rezident cu domiciliul în Germania, a fost nemulțumit că nu a avut bani să plătească o platformă, care să-i transporte mașina avariată, acesta fiind nevinovat de producerea accidentului.
Bărbatul a fost ajutat de adjunctul IPJ Olt, comisarul șef Cristian Rădoi, care a găsit o soluție pentru că șoferul care intrase în grava foamei să nu plătească platforma.
„Este vorba despre un accident rutier, soldat cu pagube materiale, polițiștii au venit la fața locului, iar persoana, care ulterior a intrat în greva foamei, a fost ușor nemulțumită de modul cum s-au desfășurat activitățile, în sensul că nu avea platformă să transporte mașina și nu avea la el decât o sumă mică de bani. Din acest motiv, astăzi (n. red. Sâmbătă, 19 februarie) l-am chemat în audiență la sediul IPJ Olt, am stat vorbă cu dânsul, i-am acordat sprijin pentru a nu plăti platforma, fiind și cetățean rezident în Germania. Autovehiculul implicat în accident a fost transportat cu platforma în localitatea Băilești, județul Dolj, unde mama dumnealui își are domiciliul. Acesta a fost motivul pentru care intrase în grevă, că nu avea bani suficienți pentru a plăti platforma. Ulterior, dânsul trebuie să demareze procedura de răspundere civilă, să-și recupereze paguba, fiind nevinovat în producerea acestui eveniment, apoi, probabil, va pleca în Germania, fiind cetățean rezident stabilit aici”, a declarat comisarul șef Rădoi.
Bărbatul a stat mai bine de nouă ore în greva foamei, evenimentul rutier producându-se vineri noaptea, în jurul orei 02:00, pe fondul neacordării de prioritate, iar problema sa și-a găsit soluționare sâmbătă dimineața, după ora 11.00.