Trei firme din județ, care nu le dădeau cumpărătorilor bonuri fiscale, au fost amendate de polițiștii de investigare a criminalității economice.
„În ultimele 48 de ore, în urma verificărilor efectuate la mai multe societăți comerciale de pe raza județului Olt, polițiștii au identificat trei agenți economici care au încălcat prevederile Ordonanței de Urgență nr. 28/ 1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, întrucât au comercializat produse fără a emite bon fiscal, fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 30.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.
Totodată, polițiștii de investigare a criminalității economice au aplicat patru sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei, unor societăți comerciale din județul Olt, care ofereau spre comercializare produse fără a avea documente legale de proveniență.
„Polițiștii au confiscat suma de 2.793 de lei, precum și 117 măști de protecție și 55 de perechi de mănuși”, au mai spus polițiștii olteni.