TREI BĂRBAȚI ȘI O FEMEIE DIN OLT, RĂPUȘI DE COVID-19. LA CÂT A AJUNS RATA DE INFECTARE, LA NIVELUL JUDEŢULUI

0
411

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, 24 aprilie, 27 de noi infectări cu COVID-19, în judeţul Olt. Numărul total al persoanelor infectate a ajuns, astfel, la 14.093 de la începutul pandemiei.
Rata de infectare la nivelul județului este de 1,38 cazuri la 1.000 de locuitori.
De asemenea, autoritățile sanitare din Olt au raportat încă patru decese, numărul persoanelor care au pierdut lupta cu noul coronavirus ajungând la 347.
Este vorba despre trei bărbați, de 70 de ani, 75 ani și respectiv 76 de ani, doi din mediul rural și unul din mediul urban și o femeie în vârstă de 74 de ani, din mediul rural, care aveau și comorbidități.

Până astăzi, 24 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.044.722 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

968.746 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.201 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 27.267 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

„În intervalul 23.04.2021 (10:00) – 24.04.2021 (10:00) au fost raportate 154 de decese (80 bărbați și 74 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 decese la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 54 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani. 143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, se arată în buletinul de presă transmis de către Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.280. Dintre acestea, 1.377 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.249.871 de teste RT-PCR și 843.310 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.675 de teste RT-PCR (10.144 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.531 la cerere) și 11.748 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.542 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.626 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 40.888 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 88 de persoane.