Trei bărbați, cu mandate europene de arestare emise de Ungaria, descoperiți la Caracal

0
865

Polițiștii olteni au pus în executare trei mandate europene de arestare, emise de autoritățile din Ungaria. Cei trei bărbați au fost descoperiți pe raza municipiului Caracal.

„La data de 30 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Carcal au pus în executare trei mandate europene de arestare, emise de autoritățile judiciare din Ungaria. Cele trei persoane au fost identificate de polițiști pe raza municipiului Caracal, județul Olt, fiind prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova” spun polițiștii olteni.

Cei trei ar fi furat aparatură electronica în valoare de 28.000 de euro.

„Mandatele au fost emise de autoritățile din Ungaria pe numele celor trei persoane, respectiv doi bărbați, de 21 și de 34 de ani, din municipiul Caracal și un cetățean italian, de 41 de ani, fiind bănuiți că ar fi sustras aparatură electronică în valoare de 28.000 euro din remorca unui autotren”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Bărbații au fost reținuți pentru 24 ore, urmând  a fi prezentați la Curtea de Apel Craiova, în vederea predării acestora către autoritățile judiciare din Ungaria