Un copil de numai 5 ani a murit în urma unui accident teribil. Pompierii SMURD de la Garda Stoenești au intervenit în jurul orei 10.00, în comuna Fărcașele, la un accident rutier produs între un atelaj și o autoutilitară, pe Drumul European 70, în apropierea localității Fărcașele.
La fața locului au ajuns pompierii SMURD de la Garda Stoenești, dar și echipaje medicale de la Ambulanță.
„În urma accidentului au rezultat trei victime, toate din atelaj, un bărbat de 70 de ani, din Caracal, conștient, politraumatizat, o femeie, de 64 de ani, tot din Caracal, conștientă, politraumatizată, și un copil băiat, de cinci ani, politraumatizat, inconștient. Toate cele trei victime au fost transportate la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Caracal”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, plutonierul major Alin Băsășteanu. Din nefericire copilul a fost grav rănit. Cadrele medicale s-au chinuit minute bune să-l salveze, din nefericire rănile suferite în urma accidentului au fost unele incompatibile cu viața.
În acest caz a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs nefericitul eveniment.