Tineri din Balș, reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și port ilegal de obiecte periculoase

0
844
Polițiștii din Balș au reținut doi tineri din localitatea cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și port ilegal de obiecte periculoase.
Potrivit oamenilor legii, în perioada 15-19 aprilie, un tânăr, în vârstă de 30 ani, din orașul Balș, ar fi purtat un obiect periculos într-o sală de jocuri de noroc, din localitate și ar fi amenințat o persoană cu bătaia.
De asemenea, la data de 11 aprilie 2023, tânărul de 30 ani a tulburat ordinea și liniștea publică, prin violențe, cu un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Balș,  care a purtat un obiect periculos într-o sală de jocuri de noroc, din localitate.
În urma probatoriului administrat, la data de 3 mai a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele celor doi tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca, la data de 4 mai a.c., să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, cu propuneri legale.” transmite IPJ Olt.