Tânărul de 23 de ani din comuna Brâncoveni care a ajuns, joi, la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu un tub de deodorant în anus a fost operat.
Potrivit unor surse din cadrul unității medicale, bărbatul se află internat pe Secția Chirurgie Generală a Spitalului Slatina, starea sa de sănătate fiind una bună.
Tânărul a fost transportat, joi, 9 aprilie, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, după ce a rămas cu un tub de deodorant blocat în anus. Acesta l-a mințit pe medicul de familie că are dureri abdominale și diaree, dar nu a vorbit despre gestul său. Când a văzut că se îngroașă gluma, a fost chemată ambulanța, teribilistul ajungând la UPU Slatina.