În ultima zi a lunii aprilie, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Corabia, au depistat în comuna Izbiceni, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Lunca, județul Teleorman, beat la volanul unei autoutilitare. Pe numele șoferului, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe:
”Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, pe numele tânărului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.” transmite IPJ Olt.