Tânăr din Bălteni, mort într-un accident de mașină

0
909
Un tânăr de 18 ani din comuna Bălteni și-a pierdut viața, în cursul nopții trecute, după ce mașina în care se afla a intrat într-un stâlp, pe strada Oituz din municipiul Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Cârlogani, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un stâlp.
În urma evenimentului rutier, doi tineri de 17 și 18 ani, ambii din municipiul Slatina au necesistat îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar un tânăr de 18 ani, din comuna Bălteni, a decedat.” transmite IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.