Autoritățile au continuat controalele în acest week-end prelungit. Astfel, peste 1.200 de olteni aflați în izolare sau în carantină au fost verificați.
Amenzile pentru nerespectarea restricțiilor de circulație au curs și ele. Doar în ultimele 24 de ore, 113 olteni au fost sancționați, pentru că au ieșit din casă fără un motiv justificat.
„Au fost efectuate peste 1.200 de verificări privind modul în care cetățenii respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență. În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 113 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 185.000 lei”, se arată într-un comunicat remis de Prefectura Olt.
Din cele 40 de firme verificate, două au fost amendate cu 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.