Suspectul măcelului din Argeș, reținut

Date:

În cazul omorului cu cinci victime din comuna Bascov, județul Argeș, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. Ministerul Public a transmis că, în cursul nopții au fost efectuate mai multe audieri.

Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore.

„În cursul nopţii de 09/10 august 2022, în urma desfăşurării cercetării la faţa locului, audierii mai multor martori precum şi a persoanei bănuite de săvârşirea faptei cercetate (violenţă în familie în varianta omor calificat, împrejurările reţinute fiind: cu premeditare, asupra a două sau mai multor persoane, prin cruzimi), persoană care a dobândit succesiv calitatea de suspect, apoi inculpat în cauză, s-a dispus de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş reţinerea preventivă a acesteia pentru durata de 24 de ore.

Faţă de victimele identificate, inculpatul avea calitatea de fiu, frate şi, respectiv, unchi. În cursul zilei de azi, 10 august 2022, urmează ca inculpatul să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş cu propunere de luare faţă de acesta a măsurii arestării preventive”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Public.

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Florin Barbu: ”Serele și solariile fermierilor și din gospodăriile românilor nu vor fi impozitate”

Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât clădirile care...