Primăria municipiului Slatina a anunțat începerea înscrierilor pentru competiție sportivă ,,Slatina City Run”, accesând următorul link:
La această competiție se pot înscrie toți amatorii de cros și semimaraton din municipiul Slatina și nu numai, cu vârsta de minim 18 ani împliniți la momentul înscrierii în concurs.
Evenimentul va avea loc în data de 14 mai 2023 și va conține 2 probe: cros și semimaraton.
Înscrierile online se vor face până la data de 12 mai inclusiv, iar cele de la fața locului, respectiv în data de 14 mai, se vor putea face doar în limita locurilor disponibile.
Înscrierea și participarea la acest concurs, NU presupune achitarea unei taxe!
Participanților li se va oferi un kit de concurs ce va cuprinde un tricou oficial și numărul de concurs. De asemenea, vă invităm să consultați regulamentul competiției sportive Slatina City Run din data de 14 mai pe site-ul: www.primariaslatina.ro.
La acest concurs locurile sunt limitate, respectiv 250 de locuri pentru proba de cross (7 km) și 100 de locuri pentru proba de semimaraton (21 km), iar participanții se pot înscrie doar la o singură probă, cross sau semimaraton.