Speculă cu spirt și drojdie, la Caracal

0
446
Doi agenți econmici din Caracal au fost prinși că făceau specula cu dezinfectant, drojdie și spirt. Mai mult de atât, aceștia nu dețineau nici documente de proveniență pentru marfa comercializată.
„Este vorba despre doi agenți economici, din municipiul Caracal, care ofereau spre vânzare dezinfectant pentru suprafețe, alcool sanitar și drojdie, fără a deține documente de proveniență. Prețurile practicate pentru aceste produse erau mai mari decât în perioada anterioară declanșării pandemiei. Au fost confiscate 28 de sticle de dezinfectant suprafețe, 17 sticle de alcool sanitar și 79 de pachete de drojdie”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat 55 de controale în domeniul combaterii criminalității economice, aplicând două sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 40.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite.