Șoferi aproape de comă alcoolică, prinși la volan pe drumurile din Olt

0
284

Polițiștii olteni au oprit și scos din trafic trei conducători auto ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Primul care a ajuns în atenția oamenilor legii este un bărbat, de 48 de ani, din Vâlcea, care a fost depistat pe Drumul Național 67B, pe raza comunei Verguleasa, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al doilea ghinionist este un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Pitești, care a fost depistat pe Drumul Național 67B, pe raza comunei Făgețelu, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosare penale, continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul șef Cristian Grigorescu.

Cel de-al treilea personaj depistat de oamenii legii conducând sub influența băuturilor alcoolice este un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, care a fost depistat pe Drumul Județean 703D, pe raza comunei Cungrea, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.