Un bărbat din localitatea Tufeni a fost reţinut după ce şi-a omorât în bătaie mama. Acesta lovit-o fără milă, în mod repetat, cu pumnii şi picioarele.
„La data de 05.06.2017 procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnaţi să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de violenţă, au dispus reţinerea , pe o durată de 24 ore, începând cu ora 16:30, faţă de o persoană de sex bărbătesc în vârstă de 51 de ani, din com. Tufeni, jud. Olt, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor. În fapt, s-a reţinut că la data de 30.05.2017 inculpatul a exercitat acte de violenţă fizică asupra mamei sale în vârstă de 85 de ani, pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele, provocându-i leziuni traumatice, respectiv fracturi costale şi rupturi hepatice care au condus la decesul acesteia, survenit la data de 03.06.2017”, potrivit informațiilor transmise de Tribunalul Olt.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, luni, reţinerea bărbatului, pe o durată de 24 ore, pentru omor calificat. În cursul zilei de marți- 6 iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o durată de 30 de zile.